BeyondWork: Lovituri de Knockout în RPA și în kickboxing

Aura Damaschin: La 33 de ani, am descoperit că pot mai mult decât credeam

Precizia, răbdarea, agilitatea și disciplina sunt calitățile care se întrepătrund pentru a fi un RPA Developer, dar și un kickboxer bun. De unde știm asta? De la colega noastră Aura Damaschin, care, după o zi întreagă de automatizare de procese complexe pentru clienții Connections, seara urcă în ringul de kickboxing și face o altfel de demonstrație pentru forța extraordinară pe care o are și care o ajută să își depășească limitele, la job sau în viața personală.

Logica programării și intuiția luptelor

În lumea automatizării, Aura este un maestru al detaliilor. Crearea roboților software pentru automatizarea proceselor repetitive necesită o minte ordonată și o atenție desăvârșită la detalii. Fiecare variabilă și condiție trebuie anticipată și integrată perfect în cod.

În kickboxing, însă, lucrurile se derulează diferit ca ritm. Acolo nu există timp pentru debug. Totul se întâmplă într-o fracțiune de secundă, iar fiecare mișcare este o combinație de strategie, intuiție și rapiditate și depinde foarte mult de pregătirea în avans.

De mult timp îmi doream să practic un sport în mod regulat. Resimțeam fizic această nevoie, iar sedentarismul care m-a însoțit încă din copilărie devenise dureros. De-a lungul anilor, am încercat diverse forme de mișcare (role, bicicletă, alergat, tenis cu prietenii, fitness), dar nu am reușit să integrez niciuna dintre aceste activități ca rutină. Totul s-a schimbat la 33 de ani, când am participat la prima mea lecție de kickboxing, într-o perioadă foarte stresantă, în care îmi doream să fac ceva cu intensitate fizică ridicată, povestește Aura.

Algoritmi și antrenamente

Când automatizezi un proces, totul ține de repetitivitate și perfecționare continuă, până când obții un rezultat impecabil. În kickboxing, antrenamentele au o dinamică similară: loviturile de bază, tehnicile de apărare și combinările trebuie exersate iar și iar, până când devin reflexe. “Mă antrenez 3-4 ori pe săptămână, iar acasă exersez loviturile de bază și fac gimnastică”, spune Aura.

De asemenea, la fel cum roboții software trebuie programați să facă față oricărei erori sau excepții care poate apărea, Aura se pregătește în paralel și pe ea însăși, ca să facă față situațiilor neașteptate din ring. Își studiază adversarii și își ajustează strategia la fiecare competiție. Fiecare lovitură și contralovitură trebuie gândită în avans, exact ca un algoritm bine pus la punct.

Depășirea fricii

Oricât de bine ar fi gândit un program, bugurile pot apărea oricând. Similar, pe ring, oricât de pregătită ar fi, există mereu teama unei lovituri neașteptate.

Cea mai mare provocare pentru mine este frica de lovituri la față. E un sentiment aproape paralizant, dar pe care, cu fiecare antrenament, învăț să îl gestionez mai bine, explică Aura.

Experiența de a învăța să gestioneze frica și de a accepta că nu poate controla totul i-a adus Aurorei o perspectivă nouă asupra vieții, fie că este vorba de o eroare software neașteptată sau despre un adversar neașteptat de puternic în ring.

Impactul kickboxingului asupra vieții

Practicarea kickboxingului nu i-a modelat doar corpul, ci și modul în care abordează toate aspectele vieții.

Simt că nu mai sunt aceeași persoană de dinainte de acest hobby. Kickboxingul îmi oferă scop, direcție, ordine, disciplină și mă împinge să adopt alte activități sănătoase pentru a putea face față. Am renunțat la fumat, iar alimentația și somnul meu s-au îmbunătățit considerabil. Îmi desfășor celelalte activități mai eficient, am mai mult tonus, forță și claritate mentală. Am învățat să nu îmi risipesc energia inutil și să fiu mai înțelegătoare și tolerantă atât cu mine, cât și cu ceilalți. Mi-am crescut randamentul și capacitatea de muncă și în alte domenii, pentru că am descoperit că pot mai mult decât credeam.

Sfaturi pentru cei care doresc să practice un sport de contact

Dacă dorești să practici sport de contact, încearcă mai multe și află care ți se potrivește cel mai bine.

Nu trebuie să te forțezi să faci sport, ci doar să nu uiți de ce ai ajuns să îl practici.

Frica este cel mai bun prieten al tău. Te va ajuta să iei lucrurile în serios, te va împinge să te pregătești și să devii tot mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *